Carte prezentată la Gaudeamus 2023: https://youtu.be/FxJq6cWkPjc?si=Y-1iP9X9LiLeE7zD

Pentru comenzi,
– folosiți coșul de cumpărături de mai sus sau
– scrieți la office@epublishers.info sau
– sunați la 0722156408, 0731382889.

Volumele în ediție digitală iBookSquare.ro se pot accesa la aceste linkuri:
http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-995-3
și

http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-996-0
O poveste emoționantă și complexă

„Prizoniera Trecutului” este o poveste emoționantă și complexă, concentrată pe parcursul vieții Emei, personajul principal. Cartea explorează tema suferinței emoționale și a luptei interioare, ilustrate prin sesiunile de terapie ale Emei cu domnul Smith, un psiholog cu o prezență calmă și reconfortantă. Elementele esențiale ale poveștii sunt legate de dificultatea Emei de a se detașa de trecut și de amintirile ei dureroase, care sunt descrise expresiv și emoționant.

Descrierea detaliată a locurilor, cum ar fi cabinetul domnului Smith, cu ferestrele acoperite de draperii brodate și atmosfera caldă, contribuie la crearea unei imagini vii și tangibile a spațiilor în care se desfășoară povestea. Cartea nu se limitează doar la problemele interne ale Emei, ci include și aspecte ale vieții de zi cu zi, cum ar fi interacțiunile cu vecinii și animalele de companie, adăugând astfel profunzime și realitate narațiunii.

O temă centrală a cărții este lupta Emei cu coșmarurile și insomniile, care sunt descrise clar și intens. Aceste coșmaruri sunt amănunțit descrise, ilustrând starea emoțională fragilă a Emei și lupta ei pentru a face față traumelor trecutului.

Pe lângă problemele psihologice, povestea abordează și ideea vinovăției și auto-iertării, punând accentul pe dificultatea Emei de a se ierta și a accepta evenimentele din trecut. Un element important al cărții este călătoria de autodescoperire și reconstrucție a sinelui, pe care Ema o experimentează, luptându-se să găsească un nou început și să se reconstruiască după schimbările suferite în viața ei.

Alte aspecte ale vieții Emei, cum ar fi pasiunea ei pentru artă și desen, sunt de asemenea amintite. Desenul este prezentat ca o formă de terapie și progres personal, ajutând-o pe Ema să-și gestioneze emoțiile și să găsească un refugiu din lumea exterioară. În plus, interacțiunile și relațiile Emei cu alte personaje, precum prietena ei Cleo, adaugă straturi suplimentare de complexitate și umanitate poveștii.

Iată un fragment care mi-a atras atenția:

„Le făgăduise (părinților) că o să pună capăt zilelor în care să se simtă singură și distrusă. Gândul îi provocă o altă înțepătură în piept. De câte ori venea Ema, făcea părinților ei promisiuni pe care era convinsă că nu le poate duce mai departe. În cei trei ani de vizite constante, îngenunchea pe pământ și lua angajamente la care după ce pleca de acolo nu avea să se mai gândească. Cuvintele fuseseră întotdeauna de prisos. Nu aveau valoare suficientă să descrie lipsa lor. Golul ce se căscase în inima ei se lărgea mai mult când era aproape de ei. Vinovăția creștea de fiecare dată când atingea gravura frumoasă a numelui scurt, adăugat în urmă cu un an lângă cel al părinților ei. Fetița ei nu avea să o ierte vreodată, ea nu avea să se ierte vreodată. Molly fusese concepută în cea mai neagră perioadă din viața ei, dintr-⁠un chin ce-⁠i distrusese viața, dar plecarea ei subită lăsase în urmă o suferință incomparabilă cu cea trăită în infern.”

Secvența aceasta din „Prizoniera trecutului” dezvăluie aspecte profund sensibile și dureroase din viața Emei, accentuând temele de vinovăție și pierdere. Promisiunile pe care Ema le face părinților săi, dar pe care nu reușește să le îndeplinească, ilustrează lupta ei continuă cu sentimentele de regret și neputință. Această luptă internă este amplificată de prezența mormântului copilului ei, Molly, care reprezintă o sursă adâncă de durere și auto-vinovăție.

Povestea lui Molly, concepută într-o perioadă extrem de grea pentru Ema, adaugă un plus de complexitate emoțională romanului. Pierderea ei precoce lasă în urmă o durere copleșitoare, care se dovedește a fi mai intensă decât orice altă suferință pe care Ema a experimentat-o. Aceasta sugerează că, în ciuda întunericului și suferinței prin care a trecut, pierderea copilului său a fost cel mai dureros eveniment.

Aceste elemente adaugă profunzime narativă și subliniază abilitatea autoarei de a sonda emoții diversificate și subtile. Cartea analizează și impactul adânc al pierderilor și al vinovăției asupra vieții cuiva. Această secvență rezonează cu tema generală a cărții, aceea de luptă interioară și căutare de vindecare și auto-acceptare în fața adversităților vieții.

Este remarcabilă şi lupta Emei de a redeveni femeie normală în viața intimă după trecutul ei traumatizant.

„Oricât de mult ar fi vrut să nege îl plăcea pe Mark, periculos de mult, încât să-⁠i tulbure liniştea interioară. În străfundul sufletului era conștientă că atingerea lui, sărutările pasionale și apropierea atât de intimă, o înfierbântaseră până în măduva oaselor. Așa că de ce continua să se mintă când Mark era primul bărbat după doi ani lungi, care o făcuse să-⁠l dorească. Singurul cu care reușise să meargă atât de departe și în ciuda celor întâmplate rămânea singurul în care avea încredere deplină. Disperată, căută telefonul în geanta la fel de mânjită de pământ ca hainele ei. În acel moment Mark era calmantul ei și poate că era egoistă că, în loc să-⁠l protejeze îndepărtându-⁠l de vârtejul din viața ei, îl prindea exact în miezul lui, dar simțea că e singurul capabil să o salveze de ea însăși.”

Acest fragment ilustrează relația complicată și specială a Emei cu Mark. În ciuda luptei ei interioare și a trecutului tumultos, Ema recunoaște că simte o atracție puternică față de Mark, care îi tulbură liniștea interioară și o face să se simtă vie și dorită din nou. Această atracție reprezintă un punct de cotitură pentru ea, având în vedere că este primul bărbat după o perioadă lungă care reușește să trezească în ea astfel de sentimente.

Interesant este modul în care Ema se luptă cu propriile sentimente de vinovăție și incertitudine. Pe de o parte, ea îl consideră pe Mark ca fiind calmantul ei, un fel de salvare de sine însăși, indicând o dependență emoțională puternică. Pe de altă parte, există o recunoaștere a propriului egoism, conștientă fiind de faptul că îl implică pe Mark în „vârtejul” vieții sale complicate, ceea ce ar putea fi dăunător pentru el.

Această dinamică adaugă complexitate relației dintre Ema și Mark, evidențiind modul în care Ema se luptă nu doar cu demonii trecutului, ci și cu dilemele prezentului. Relația lor nu este simplă sau liniară, ci este încărcată de emoții contradictorii și decizii grele, reflectând realitățile și complicațiile relațiilor umane reale. Aceasta contribuie la autenticitatea și profunzimea poveștii, oferind cititorului o perspectivă asupra modului în care dragostea și dorința pot juca roluri complexe în viața celor care se luptă cu probleme personale deosebite.

Per total, „Prizoniera trecutului” este o poveste despre lupta interioară, vindecarea și redescoperirea de sine, prezentată prin prisma unei naraţiuni captivante și emoționante.

Adriana Crăciun

O zbatere permanentă

Autoarea care semnează romanul „Prizoniera trecutului” sub pseudonimul C.J. CROSS ne amintește că, de cele mai multe ori , trecutul ne este populat de experiențe traumatice care ne amprentează alegerile și atitudinile din prezent.

Într-un roman de o întindere apreciabilă, are două volume, facem cunoștință cu diversele angoase prin care actantul trece într-o zbatere permanentă de a face față situațiilor, provocărilor vieții.

Trecutul și-a lăsat amprenta nemilos, clădind în subconștientul personajului principal feminin metaforice ziduri între care, prizonieră fiind, încearcă să își încropească viața de zi cu zi.

Sunt situații în care trecutul se năpustește năvalnic și îi fură bucăți din prezent, chinuind-o cu amintiri de coșmar. Mărturie este chiar pasajul în care Ema se destăinuiește psihoterapeutului cu ajutorul căruia încearcă să își recapete echilibrul:

„– Când amintirea acelui moment mi se așterne în fața ochilor, simt frigul cum îmi pătrunde în oase, în inimă. […]

– Cel mai mult mă sperie satisfacția, ușurința și eliberarea care mă invadează atunci când sângele lui mi se scurge pe mâini. Când simt pulsul inimii lui diminuându-se cu fiecare secundă trecută. Nu pot să mă rup din privirea lui până nu îl simt cum devine moale în brațele mele, iar turbarea din ochii lui încetează să mai vibreze. Atunci îi las trupul secat de viață să îmi alunece printer degete. Îl privsc cum zace la picioarele mele fără să mă amenințe sau să mă turtureze și dintr-odată mă încălzesc și mă simt în siguranță. Liberă.”

Trecutul teribil îi dictează un comportament distorsionat, greu de adus pe linia normalității. Trece prin situații delicate și luptă din răsputeri pentru a-și recâștiga viața furată.

Ideea centrală a romanului este că iubirea reușește să vindece traumele cele mai teribile. După un lung șir de peripeții pe care viața i le-a rezervat din belșug, eroina își găsește liniștea alături de omul care a reușit să o accepte, să o înțeleagă, să o iubească, să o reclădescă, redându-i încrederea în sine.

Autoarea nu se zgârcește cu redarea în amănunt a întregului proces de recuperare, presărat cu scene incendiare, descriese pe îndelete, romanul fiind astfel recomandat cititorilor de la 18 ani în sus…

Viața este o provocare plină de inedit, de multe ori bate filmul, lăsându-ți senzația că nu tu ești acela căruia i-a fost dat să treacă pe acolo. Și câți dintre dumneavoastră nu au simțit acest lucru măcar odată în viață?

C.J. CROSS dedică această carte familiei sale și bărbatului care i-a fost mereu aproape și care a susținut-o în realizarea acestui demers.

Nu în ultimul rând, autoarea invită implicit la lectură pe toți cei care doresc să cunoască o istorie de viață palpitantă.

O lectură pentru serile lungi de iarnă, alături de o cană de vin fiert cu scorțișoară pentru buna digestie a lumii.

Irina Constantinescu

C. J. Cross

Prizoniera trecutului. Roman. Volumele I și II