„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la”…timpurile şi locurile copilăriei, adolescenţei şi majoratului, mă cuprinde o înfiorare, o revoltă, un sofisticat sentiment de frustrare…o tristă „veselie” (românul a făcut întotdeauna „haz de necaz”) toate astea terminându-se cu un de ce : de ce aşa o soartă, aşa un destin, de ce ?…de ce ?…de ce ?
În ciuda multor oprelişti familiare, am citit pe nerăsuflate şi am admirat bogăţia lingvistică a jargoanelor “epocii de aur”, durele realităţi ale timpului dar şi excelentul talent de a le reda prin exerciţii linguale şi expresii frumos aranjate într-o succesiune demnă de mari maeştrii în ale scrisului.
Toate acestea au alcătuit o minunată lucrare artistică, încât cititorul este mereu curios, oare, ce va urma ? ce-au mai făcut ? ce-au mai inventat cerberii timpurilor prezentate atât de plastic de Felix Walbi ?
Lasă să cunoască şi posteritatea care a fost situaţia pe plaiurile româneşti, aici cu remarca, pe plaiurile malurilor Dâmboviţei, în oraşul odată fost „Micul Paris”.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Autorului cărţii că mi-a picat în mână această deosebită „bijuterie” care a căpătat un loc de cinste în biblioteca mea.
Dumnezeu să te binecuvânteze dragă Autorule şi să te inspire să mai aduci la viaţă, cu condeiul tău, asemenea nestemate.
Dipl.Ing.
Mircea Vasilescu
Darmstadt, Germania
Julie, Anno 2022